-->

polițist de frontieră pentru o zi. o nouă experiență

Îmi place să petrec timpul la frontieră. De această dată, am fost la Sectorul Poliției de Frontieră „Sculeni”. Aici am fost implicat la controlul trecerii frontierei de stat. Am verificat actele călătorilor și mijloacele de transport. Am întrodus datele în sistem.

Înainte de a merge la punctul de trecere, am vizitat Colegiul Național al Poliției de Frontieră. Acesta are drept obiectiv desfăşurarea procesului de învăţămînt pentru formarea aptitudinilor şi perfecţionarea deprinderilor poliţiştilor de frontieră necesare pentru îndeplinirea la nivel înalt a misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat. Totodată, însuşirea prevederilor legislaţiei şi aplicarea normelor legale din domeniu. Anual, aici învață 200 de elevi. Durata studiilor este doi ani, iar viața de aici este ca’n armată.

Directorul Colegiului, locotenent-colonelui Veaceslav Babalici, ne-a organizat o excursie prin colegiu. Am vizitat săli de studii, tirul electronic, sala de sport, cazarma și evident, cantina.

Tot aici ne-am familiarizat cu activitățile introductive privind controlul la trecerea frontierei de stat și care sunt semnele distinctive ale actelor în baza cărora este permisă trecerea.

Pentru un polițist de frontieră este foarte important că poată deosebi un document original de unul fals, plus trebuie să cunoască toate Tratatele internaționale, tratatele și acordurile bilaterale ale Republicii Moldova și alte acte normative privind circulația la frontieră.

Punctul de trecere „Sculeni”, este considerat cel mai aglomerat. Fluxul aici depășește de câteva ori capacitatea zilnică. În pofida situației, potrivit șefului Direcției regionale „VEST”, maior Vladimir SAVA, poliția de frontieră depune efort pentru a asigura trecerea frontierii într-un timp cât mai scurt.

De regulă, verificarea actelor unei persoane în prima linie și întroducerea datelor în sistem, nu depășește un minut și cinci minute pentru verificarea mijloacelor de transport. Mie îmi reușea în 3-5 min. Mai dificil era pentru început să idetntific în acte, datele ce trebuiau înregistrate. Aici mă refer la actele eliberate de alte state. Exact cum ai căuta pe harta lumii vreo țară necunoscută. Polițiștii de frontieră făceau acest lucru foarte repede.

Sunt situații când călătorii sunt nevoiți să aștepte mai mult timp pentru a traversa frontiera din cauza suprasolicitării. Asta bineînțeles, crează o doză de nemulțumire. În acest sens, Șeful Departamentului Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, recomandă călătorilor să acceseze aplicația „TRAFIC ONLINE”. Aceasta oferă informații despre timpul mediu de așteptare la punctele de trecere ale frontierei pentru toate categoriile mijloacelor de transport: autoturisme, autocare și camioane.

Astfel, persoanele care traversează prin punctele de trecere rutiere existente la graniţă, au posibilitatea de a opta pentru alegerea unui traseu mai puțin aglomerat. Serviciul a fost pus în funcțiune la începutul lunii august a.c. Și, mai multe detalii despre aplicație găsiți aici.

Mulțumesc conducerii Departamentului Poliției de Frontieră pentru această oportunitate, precum și colegilor săi care ne-ai fost alături.

Polițiștii de Frontieră sunt oameni deosebiți…!

P.S. Mai multe fotografii din acea zi vedeți pe pagina de facebook a Poliției de Frontieră.

Polițiștii de Frontieră și-au sărbătorit azi ziua profesională

Departamentul Poliției de Frontieră și-a serbat azi ziua profesională. Instituția a împlinit trei ani de la reorganizarea din Serviciul Grăniceri și totodată, s-au împlinit 23 de ani de când a fost creată autoritatea de frontieră a Republicii Moldova.

Ministrul Afacerilor Intern, Oleg Balan (dreapt) și Dorin Purice, șeful Deparatamentului Poliției de Frontieră, Chișinău, 10.06.2015, foto: MAI

Ministrul Afacerilor Intern, Oleg Balan (dreapt) și Dorin Purice, șeful Deparatamentului Poliției de Frontieră, Chișinău, 10.06.2015, foto: MAI

Prezent la eveniment, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan a felicitat polițiștii de frontieră și apreciat înalt profesionalismul acestora. De asemenea, Dorin Purice le-a adresat colegilor săi sincere mulțumiri pentru spiritul de echipă creat în această misiune nobilă, dar totodată, destul de dificilă și solicitantă.

Polițiștilor de frontieră le-au fost înmânate Dimplome de merit și decorații, unii au fost ridicați în grad înainte de termen.

dipgrad

Am avut deosebita plăcere să fiu invitat împreună cu alți bloggeri de către șeful Departamentului, Dorin Purice la această ceremonie, unde  ne-a fost înmânat cîte un Certificat de Apreciere în semn de recunoștință pentru contribuția și cooperarea în informarea publicului despre activitatea Poliției de Frontieră, fapt pentru care mulțumim conducerii Instituției.

certificat_DPF_11

certificat_DPF

La rândul meu, am venit cu un mesaj de felicitare și apreciere pentru devotamentul și efortul depus de către polițiștii de frontieră în slujba țării şi a cetățenilor. Le sunt recunoscător pentru sacrificiul adus zi şi noapte stând de veghe la hotarul țării.

De asemenea, am menționat că după acea noapte de patrulare a frontierei pe sectorul Costești-Stânca, am înțeles că doar acei care iubesc cu adevărat această profesie sunt în stare să reziste tuturor obstacolelor și provocărilor acestei activități.  Le-am urat multă sănătate, putere şi curaj în continuare!

P.S. Mai multe fotografii de la eveniment puteți vedea AICI.

pensiunea „La Fontal” – loc de atracție turistică

În Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” a fost inaugurată la începutul lunii octombrie a.c. pensiunea „La Fontal”. Aceasta poartă denumirea lacului din apropiere, ce se întinde pe o suprafață de peste 24 ha şi este cel mai mare lac din ţara noastră.

Construcția unei astfel de pensiuni este un vis mai vechi al preşedintelui raionului Glodeni, Valeriu Ţarigradschii, încă din perioada când el deţinea funcția de director al Rezervaţiei.

1

Despre pensiune am aflat în cadrul proiectului „Redescoperă Glodeni”, ce a avut loc la sfârşitul lunei octombrie, unde am participat împreună cu mai mulți bloggeri şi jurnalişti. Defapt, „La Fontal” a fost gazda noastră pentru aproape trei zile, perioadă în care am redescoperit monumentele naturale şi locurile pitoreşti ale raionului Glodeni, zonă despre care Țarigradschii vorbea cu mândrie şi satisfacție că este una „…deosebită, așezată pe malul râului Prut, cu o pădure seculară în care vețuiesc animale care nu le mai poți întîlni în altă parte”.

Chiar și așa, aceste locuri sunt puțin cunoscute și rămân ne valorificate. Zona nu este promovată suficient și nici nu are infrastructura turistică necesară pentru a atrage cât mai mult vizitatori de la noi, dar și de peste hotare. Unicul punct de atracție fiind Zimbrăria, ce este vizitată anual de 3-4 mii de persoane. Dar, mai este Suta de Movile, Stânca Butești, Stânca Mare, Țara Bâtlanilor ș.a.

211212

Discutând cu dl Țarigradschii, dar și cu vice-președintele raionului Glodeni, Tudor Lupașcu, am aflat că la începutul lunii septembrie anul trecut, la inițiativa Consiliului Raional Glodeni a fost lansat Proiectul „Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească”. Prin acesta se urmărește dezvoltarea în zonă a activităților turistice, culturale și de agrement, iar odată ce va fi implementat, va spori și la creșterea locurilor noi de muncă, a veniturilor, precum și la multiplicarea activităților în mediul rural. Printre altele, acest proiect face parte din Strategia de Dezvoltare Regională Nord, ce implică îmbunătățirea factorilor de mediu și creșterea atractivității turistice.

Proiectul a costat 5,57 mln. lei și a fost finanțat de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, iar responsabil de implementare și monitorizarea lucrărilor a fost Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord.

2

De asemenea, pentru construcția pensiunei, a fost alocat aproape un hectar de teren ce aparținea satului Cubani. L-am întrebat pe Țarigradschii cât de cooperanți au fost în acest sens autoritățile locale. Răspunsul a fost unul pozitiv. Localnicii înțeleg foarte bine beneficiile unei astfel de pensiuni și în general dezvoltarea turismului în zonă.

Pensiunea „La Fontal”, poate găzdui concomitent 21 de persoane, câte șapte în cele trei locuințe. Căsuțele sunt echipate cu mini bucătărie (aragaz, cuptor cu microunde, frigider, tacâmuri, etc.), duș, WC și sobă, ceea ce permite turiștilor să vină și în perioada rece a anului. De asemenea, pensiunea dispune de spațiu special amenajat pentru parcarea mijloacelor de transport și camping. Pe teritoriul pensiunei pot fi admirate mai multe sculpturi din lemn, executate de câțiva artiști originari din zonă.

Valeriu Țarigradschi spunea că pensiunea urmează să fie gestionată de Î.S. „Moldsilva” care şi se va ocupa de politica preţurilor, promovare şi celelalte lucruri pentru o bună funcţionare.

La moment, un loc (pat) costă 200 lei pentru 24 de ore, căsuţa – 1000 lei. În preţ este inclus un foişor, grătar şi lemne. Cei care nu au nevoie de cazare, pot închiria un foişor cu grătar la preţ de 50 lei/ora şi un foişor mare + grătar la preţ de 70 lei/ora.

Țara noastră are multe locuri ce trebuie redescoperite și valorificate ca atracție turistică. Astfel, țara ar deveni mai atractivă pentru turiștii străini, ceea ce ar aduce mai multe beneficii, inclusiv economice.

Mai multe fotografii de la începerea proiectului vedeți aici

https://www.facebook.com/RaionulGlodeni/posts/900483906635390

74 km

logo_1Îmi plac provocările, așa că, mâine particip împreună cu mai mulți bloggeri, jurnaliști, cicliști profeșioniști și alții la cursa de ciclism de-a lungul traseului Sărăteni-Soroca organizată la inițiativa Ambasadorului SUA William Moser. Defapt, această cursă este organizată cu ocazia deschiderii depline a acestui traseu ce a fost reconstruit din fondurile Guvernului SUA pentru traficul rutier.

Am auzit de la mai mulți care au mers pe acest drum că este unul extraordinar. Eu voi avea ocazia mâine să văd. 😉 Startul se dă la Volovița și vom parcurge o distanță de 74 km, adică până la Sărătenii-Vechi.

Cu mai mulți ani în urmă, împreună cu un bun prieten de al meu am pornit pe biciclete din Chișinău spre localitatea mea de baștină (traseul Chișinău – Orhei). Până în sat sunt 60 km și i-am parcurs în trei ore: 07:00-10:00. Acum, nu-mi amintesc când ultima dată am mers pe bicicletă, dar sper să fac față. Ohh, trebuie de ocupat cu sportul … 🙂

Între cicliștii profesioniști se va organiza întreceri, iar nouă (dacă am înțeles corect) ni se va alătura si domnul Prim-ministru.

Sper să avem parte de o zi minunată și fără primejdii. Tuturor participanților le urez succes și mulțumim organizatorilor pentru această oportunitate.

Mulțumesc aparte Guvernului SUA pentru sprijinul acordat țării noastre!

în ospeție la polițiștii de frontieră. offline

Împreună cu mai mulți bloggeri, ziua de azi am petrecut-o alături de polițiștii de frontieră. A fost un timp extraordinar în care ne-au fost prezentate mai multe scenarii de reținere a infractorilor. Ni s-a oferit posibilitatea de a trage din mai multe tipuri de arme folosite de polițiștii de frontieră în munca lor. Am văzut cum sînt folosit câinii pentru depistarea anumitor substanțe interzise și oamenilor ascunși. De asemenea, ne-am primblat cu una dintre bărcile poliției de frontieră pe r. Prut, iar la sfîrșit am fost serviți cu un prînz delicios.

Mai multe detalii de la offline și despre activitatea Poliției de Frontieră voi scrie pe parcurs. Până atunci însă, Vă ofer cîteva fotografii de la eveniment.