-->

cum a reuşit PLDM să scape Moldova de sărăcie

Suntem în prag de campanie electorală. Partidele politice antrenate în cursa electorală vor bate din nou la uşile noastre pentru a ne convinge să le oferim votul în ziua scrutinului.

Din punctul meu de vedere, actuala Coaliţie de guvernare nu prea are cu ce se mândri şi vine în faţa alegătorului practic cu mâinile goale, iar mesajul lor electoral din acest an se va axa mai mult pe parcursul european al R. Moldova şi realizările făcute la acest capitol: semnarea Acordului de Asociere, obținerea regimul liberalizat de vize şi cât de mulţi prieteni are Republica Moldova la Bruxelles.

Despre promisiunile nerespectate şi problemele socio-economice nerezolvate se va vorbi cu jumate de voce or ca şi cum nu s-a pomenit despre ele şi vor învârti aceaşi „plastinkă”: crearea a sute de mii de locuri de muncă, majorarea salariilor la sute de euro, suținerea mediului de afaceri, lupta împotriva sărăciei ş.a.m.d.

Partidele din cursa electorală trecută au venit cu un program de guvernare. Toţi au promis marea şi sarea, iar PLDM s-a bătul cel mai mult cu pumnul în piept că va scoate ţara din săracie. Chiar şi sloganul lor electoral era: Moldova fără sărăcie… Ei m-au convins atunci să le ofer votul fără a mă gândi că într-o zi îmi voi da seama că am greşit.

campania_noiembrie2010

În programul lor de guvernare pentru perioada 2009-2013,  PLDM şi-a asumat un şir de obiective şi acţuni îndrăzneţe ce vor duce după părerea lor la creșterea şi dezvoltarea economiei naţionale şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populației. Unii economişti au calificat programul acestora ca fiind unul mai reuşit decât al celorlalţi concurenţi electorali, însă, pe alocuri prea populist.

Potrivit aşteptărilor celor de la PLDM acum la sfârşit de mandat, economia ţării noastre trebuie să fie fără deficit la Balanţa comercială şi cu exporturi ce depăşeasc de 1,3 ori importurile. Creşterea anuală a economiei să fie de peste opt la sută, salariul mediu – 7000 lei şi să ne bucurăm de cele 200 mii de locuri noi de muncă:

  1. Asigurarea, în perioada mandatului de guvernare, a creşterii economice în mărime de peste 8% anual.
  2. Menţinrea inflaţiei de 6% mediu anual.
  3. Stoparea creşterii deficitului balanţei comerciale, iar spre sfîrşitul mandatului exporturile vor întrece importurile de minim 1,3 ori.
  4. Reducerea poverei fiscale generale de la 38 % în PIB la 35 % în PIB.
  5. Menţinerea ponderii cheltuielilor publice la nivel de pînă la 40 % din PIB.
  6. Dublarea volumului de investiţii directe în economia Republicii Moldova comparativ cu cel înregistrat în anul 2009.
  7. Deschiderea a 200 000 locuri de muncă noi.
  8. Majorarea salariului mediu pînă la un nivel de 7 000 lei, care să asigure un trai decent.

Mă voi referi doar la o parte din cele de mai sus şi anume:

Creştere economică de peste 8 % anual

Creşterea anuală a economiei cu peste opt la sută nu s-a întâmplat, cu excepţia anului 2013. Potrivit datelor oferite de Biroului Naţional de Statistică (BNS), Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere de 8,9% în termeni reali. Această evoluţie este una impresionantă, dar totodată necalitativă, dat fiind faptul că a fost generată de deprecierea valutei naţionale şi nu pe creşterea producţiei, a serviciilor aşa cum ar fi normal să se întâmple şi, care ar  garanta o creştere durabilă a economiei.

Această tendinţă se menţine şi în 2014, iar deprecierea MDL nu este justificată economic, ci mai degrabă este una controlată.

Cu siguranţă PLDM va jongla cu aceste cifre şi vor spune că s-au ţinut de cuvânt, doar că puţini vor înţelege cum defapt stau lucrurile. Şi, la urma urmei, simte oare mătuşa Catinca sau moş Gavril că viaţa lor s-a îmbunătăţit…? Mă îndoiesc…

Stoparea creşterii deficitului balanţei comerciale

Republica Moldova este o ţară care importă cca 70 la sută din tot ce consumă. Asta înseamnă că ţara mai mult cumpără decât vinde, ceea ce este rău. Altfel ar sta lucrurile dacă consumul ar fi asigurat de banii câştigaţi de populaţie din sectorul real, însă cu regret o bună parte sunt remitenţe.

PLDM şi-a propus să stopeze creşterea deficitului Balanţei comerciale, iar spre sfârşitul mandatului exporturile să dăpăşească importurile de minim 1,3 ori. Datele BNS arată că deficitul Balanţei comerciale în 2009 era de -1995.3 mln. USD şi a crescut până la -3064.1 mln. USD în 2013, adică de 1,53 ori. Potrivit aceleaşi surse, deficitul înregistrat în primul semestrul a.c.  constituie – 1374.8 USD.

În contextul embargoului impus de Rusia, la sfârşit de an ne putem aştepta la un deficit al Balanţei comerciale şi mai înalt, comparativ cu anul trecut.

La drept vorbind, nu înţeleg pe ce s-a bazat PLDM atunci când şi-a asumat acest angajament pe care nici pe departe nu l-a îndeplinit. Cum au crezut ei să vor reuşi o asemenea performanţă: exporturile să dăpăşească importurile de minim 1,3 ori. Doar din aer, poate? Băieţii au fost prea încrezuţi or cifra au pus-o de mântuială.

Dublarea volumului de investiţii directe

PLDM şi-a propus în acest mandat dublarea volumului de investiţii directe (ID) în economia Republicii Moldova comparativ cu cel înregistrat în anul 2009. Potrivit Balanței de plăți, volumul ID în 2009 se cifra la 201,57 mln USD. Aşadar, conform aşteptărilor, până la sfârşitul acestui an, ID ar trebuie să fie de 403,14 mln. USD. Se pare că şi la acest capitol PLDM şi-a supra estimat forţele.

Aceeaşi sursă arată că volumul ID în 2010 s-a estimat la 204,39 mln. USD, în 2011 – 267,64 mln. USD, în 2012 acestea au scăzut la 155,36 mln. USD, ca în 2013 să atingă cifra de 203, 08 mln. USD. În primul trimestru al 2014, volumul ID se cifra la 9,7 mln. USD.

idsursa: BNM

Tendinţa arată că volumul ID nicidecum nu va ajunge să fie dublat, iar PLDM mai are în portofoliu o minciună gogonată.

Deschiderea a 200 000 locuri de muncă noi

La acest capitol nu cred că este necesar să dau vreo apreciere. Lucrurile şi aşa sunt clare…

Majorarea salariului mediu pînă la un nivel de 7 000 lei, care să asigure un trai decent

Datele BNS arată că salariu mediu anual în sectorul bugetar s-a majorat cu 764,7 lei în perioada 2010-2013, iar în primele şase luni ale 2014 acesta constituia 3816,1 lei, fiind în creştere cu 968, 1 lei faţă de iunie 2010. De asemenea, salariul mediu anual în sectorul real în 2010 era de 3210,9 lei şi a crescut până la 3948,6 lei în 2013. În luna iunie 2014 acesta se estima la 4361,3 lei, sau cu 1150,9 lei mai mult faţă de perioada similară a 2010.

                                                                                          Evoluţia salariului mediu 2010-2014* (mii lei)

evolutia_salariu

Sursa: BNS

După cum aţi observat, nu am întâlnit cifra de 7000 lei a salariului mediu promis de PLDM-işti. S-au ţinut ei de cuvânt? A reuşit falnicul partid să scape Moldova de sărăcie? Trageţi singuri concluzii…

Cred că este timpul să ne învăţăm a cere socoteală politicienilor pentru promisiunile deşarte şi să nu fim atât de naivi atunci când ne promit o ţară în care va curge lapte şi miere.

Proiectul Sturza – colacul de salvare pentru cei dezamăgiți de PLDM

sturza

Despre revenirea lui ‎Ion Sturza se tot vorbește și pâna acum e clar doar că și el vrea să revină, nu e clară însă forma în care va reveni și cine i se va alătura într-un eventual proiect politic. Mișcarea pentru Demnitate Națională, cum se zvonește că va fi numită organizația politică a lui Sturza, ar putea fi un bun colac de salvare atât pentru unii politicieni, cât și pentru electorat. Cu atât mai mult că mulți cetățeni își doresc acest lucru, fapt observat la o emisiune TV de la Jurnal TV la care a participat domnia sa.

Intrarea lui Sturza în competiția politică din toamnă va lovi în primul rând în PLDM-partidul cel mai vulnerabil în acest moment dintre partidele democratice. De asemenea, discursul lui Sturza este foarte apropiat de cel promovat cândva de Vlad Filat, până când acesta să fie descoperit ca „luptător” împotriva corupției. Totodată, se știe foarte bine că el este cel care orchestrează cu cele mai corupte instituții – FISC-ul și VAMA.

Azi, a apărut o știre despre fostul PLDM-ist Călin Vieru, care este gata să revină în politică și să se alăture oricărui proiect politic, doar dacă acesta va fi condus de Sturza.

Într-un PLDM măcinat acum de conflicte interne, domniat de lupta lui Filat împotriva lui Leancă, dar și de lupta dintre grupurile de interese, un PLDM cu o imagine de partid corupt din cauza unor personaje ca Usatii, Vicol, Banaruc, Prisăcaru, este greu de așteptat ca unitatea să fie mentinută. Acum, pentru ași salva viitorul politic, cei mai mulți din PLDM sunt gata sa-i spună adio lui Filat. Acest lucru este valabil și pentru votanții PLDM care caută acum o alternativă la acest partid care să vină cu un proiect pentru Moldova, așa cum a făcut-o PLDM când a intrat pe arena politică.

Ion Sturza este un om cu o bogată experiență și întelege că nu are sens să intre în politică de unul sigur, fără a avea o țintă clară și un scop bine determinat. De aceea, am fi naivi dacă am crede că Sturza nu întelege câte voturi poate rupe de la PLDM, dar și de la electoratul dezamagit de celelalte partide ale Coaliției.

Intrarea lui Sturza în politică nu înseamnă salvarea Moldovei și nici el nu cred că se îmbată cu apă rece. Însă, apariția lui ar putea aduce un echilibru pe dreapta politică. Ar readuce influența nefastă exercitată de PLDM în ultimii doi ani. Și, nu în ultimul rând, ar putea readuce în viitoarea coaliție democratică PL-ul, lucru pe care în acest moment Vlad Filat și PLDM nu-l doresc.

Proiectul lui Sturza are șansa doar dacă va fi unul independent, creat în jurul lui. Alăturarea de PLR sau de un alt partid mic, nu ar face altceva decât să-l îngroape pe Sturza. Oamenii votează în primul rând lideri, iar o personalitate topită într-un partid fără personalitate, construit din improvizații de moment, din schije sărite în timpul bătăliei politice de anul trecut, ar fi riscantă pentru Ion Sturza. El are nevoie de un proiect politic propriu, de un mesaj puternic.

Tehnic, Sturza are posibilitatea să înghită PLR-ul cu noua lui miscare și alte partidulețe și asta l-ar ajuta logistic. Însă, politic, Sturza trebuie să înțeleagă că el este proiectul politic care ar putea culege voturi. Oamenii caută alternative la liderii actuali.

Mișcarea politică pornită de Sturza la un moment dat ar putea fi o alternativă și pentru Leancă, în cazul în care Filat va continua marginalizarea acestua în PLDM și compromiterea lui în rândul electoratului PLDM, până când Filat nu va fi sigur că nu-și va pierde funcția și în partid. Există însă, riscuri pentru Ion Sturza. El n-a fost neaparat pentru toți un exemplu de Premier bun, iar Filat a lucrat cu el și cunoaște multe.

Filat controlează o bună parte din media, iar în momentul în care se va simți amenințat, nu va ezita să finanteze campanii mediatice murdare împotriva lui Sturza, să utilizeze Ministerul de Interne și alte instituții, așa cum a făcut-o cu PL și Chirtoacă sau cu alți adversari politici.

Urmează o toamnă fierbinte din punct de vedere politic. Nu Vă grăbiți să alegeți partidul pe care îl votați, s-ar putea să avem surprize când vom deschide buletinul de vot!

Moldova fără sărăcie

euro

Ştirea despre tânărul multimilionar în euro din Moldova a fost probabil, cea mai citită şi discutată noutate de ieri. Ap’ aşa, dacă nu avem milioanele noastre fie şi în lei, atunci, discutăm milioanele altora, cu atât mai mult că-s în euro. În principiu, nu văd o problemă că unii reuşesc şi devin bănoşi. Însă, întrebarea este: cum le reuşeşte? Or, vorba ceea: e mai greu până faci primul milion…

Pe la noi se mai aude aşa, din când în când despre milionari, mai ales în fiecare an după 31 martie, dar cazul de ieri este premieră pe aceste meleaguri.

Tânărul ajuns milionar la 26 de ani are afaceri imobiliare, prestează servicii în agricultură, cultivă cereale, legume. Şi, poate nu ar fi intrat în gura lumii dacă nu ar fi nepotul unui fost demnitar de „al nostru”. Anume asta-i „fişka” ce face deosebită „istoria de succes” a tânărului antreprenor.

Având sprijinul unchiului „Vladic”, azi, întreprinderea administrată de nepot este cea mai mare din ţară în sfera ei de activitate. Plus, este privilegiată la obţinerea subvenţiilor oferite de Ministerul Agriculturii ce aparţine politic PLDM. Subvenţiile obţinute sunt de ordinul milioanelor şi nu-i vorba de o căldare de „solearcî”pentru fiecare hectar, aşa cum li se oferă altor fermieri.

Mai mult. În presă a mai apărut azi un articol semnat de Maria Buinciuc (nu ştiu cine este) unde se menţionează că oamenii sunt practic impuşi să dea terenurile agricole în arendă firmei „Caravita Co” SRL condusă de nepotul lui Filat. De asemenea, cea mai mare parte a angajaţilor acestei întreprinderi sunt angajaţi neoficial, astfel, eschivându-se de la plata impozitelor.

În aşa condiţii cred că fiecare este în stare să facă afaceri ştiind că atâta timp cât este „crâşa” lucrurile vor merge strună.

„Moldova fără sărăcie”, aşa striga Filat la parlamentarile trecute. Numai că nu ştiu de ce Moldova s-a dovedit a fi el şi neamurile lui…

Înainte, nu înapoi!

l-ar fi blestemat copiii și nepoții

Ziarul de Gardă a publicat ieri un articol despre locuințele ce le deține familia lui Eugen Rusu adjunctul procurorului general. Acesta împreună cu soția sa dețin două case de locuit şi un apartament în raza mun. Chişinău, estimate la aproximativ 10 mil. de lei. Inițial, Rusu a negat că ar deține atîtea imobile precizând că are doar o singură casă, în sect. Buiucani, construită din banii adunați de familia sa în mai mulţi ani de muncă.  Datele de la Cadastru au demonstrat că procurorul minte, iar ulterior acesta a recunoscut că deține aceste bunuri.

[…] „Dacă nu aş avea o casă, având doi copii şi trei nepoţele, aş fi blestemat de ei. Mi-ar reproşa că, iată, bunelul a trăit o viaţă, a fost deputat şi procuror, dar nu a găsit posibilităţi să construiască cel puţin o casă pentru copii. Eu am ascultat poveţele părinţilor mei. Trebuie să construieşti o casă, să faci o fântână», ne-a spus procurorul general adjunct. [..]

Eugen Rusu a ajuns în vizorul presei la 4 martie a.c., cînd doi acţionari ai Întreprinderii de Producere a Materialelor de Construcţie «Anchir» S.A. din satul Chirca, Anenii Noi, au organizat o conferinţă de presă în care l-au acuzat pe Eugen Rusu că le-a distrus afacerea folosindu-se  de funcţia pe care o deţine. Ei au spus că adjunctul procurorului protejează uzina de cărămidă «Macon» S.A. din Chişinău care este concurentul principal al firmei «Anchir». Totodată, Rusu ar deține chiar şi acţiuni la acea firmă, iar o rudă de-a procurorului este în conducerea «Macon» S.A.

[…] Potrivit celor doi acţionari, în ultimii trei ani, «Anchir» S.A. a fost supusă la sute de verificări, în urma cărora aceasta şi-a suspendat activitatea, chiar dacă dispune de producţie finită în sumă de peste 10 mil. lei. «Aceste verificări s-au făcut la comanda lui Rusu», au mai spus aceştia. Ei susţin că, de pe urma acestei activităţi, Eugen Rusu ar fi câştigat mai multe milioane de lei. […]

Despre Eugen Rusu se spune că a fost înaintat la funcția de adjunct al procurorului general de către partidul condus de Vlad Filat – PLDM. Ciudat, dar în ultimul timp asistăm la multe cazuri de abuz în serviciu în care sînt vizați miniștri PLDM și persoane din anturajul lui Filat. Se pare că aceștea avînd în spate un șef, își permit orice și nu le pasă de consecințe. De fapt, ce-i aici de mirare, dacă însuși Filat a dat dovadă de trafic de influență și mai spune că obiectivul absolut al Guvernului a fost, este și va fi bunăstarea fiecărui cetățean.

Deocamdată, vedem doar bunăstarea unor cetățeni, iar funcția de deputat, procuror, ministru, etc. este o bună sursă de a scăpa de blestemul copiilor și al nepoților. Totodată, povața părinților nu a fost în zadar. Ba mai mult ca atît, în loc de o casă, feciorașul a construit trei … a mai rămas fîntîna.

Cam asta

citește articolul integral

PLDM s-a retras din Acordul de constituire al AIE

Multă lume se întreba despre ce va vorbi Filat la briefing-ul său planificat pentru ora 13:00 și ce va spune cu privire la viitorul AIE. Unii chiar au creat și scenarii.

În discursul său de pe foaie, Premierului și-a arătat grija față de popor și dorința creării unui viitor european al țării. A scăpat cîteva „lacrimi” deoarece colegii de Alianță nu pun la fel de mult ca și el umărul în slujba cetățenilor și se ocupă doar de buzunarile lor. În  final, Filat a anunțat că PLDM iese din Acordul de constituire a AIE și concomitent PLDM se arată atașat în continuare programului de guvernare și susține politica Guvernului al AIE, avînd ca scop principal integrarea europeană a RM. Totodată, le-a cerut partenerilor din AIE să înceapă neîntîrziat negocierea unui nou acord de redresare și de funcționare în continuare a majorității parlamentare în baza componentelor AIE cu excludere din textul noului acord a prevederilor neconforme legilor și practicilor democratice. De asemenea, s-a arătat împotriva declanșării mecanizmului alegerilor anticipate și solicită PL și PDM să păstreze majoritatea parlamentară proeuropeană din actualul Parlament și să confirme prin reformarea AIE la ridicare eficienții actului de guvernare din RM.

Acum se speculează că procedînd astfel, PLDM ar putea forma o alianță de guvernare cu PCRM- alianța Harbuzul. Drept dovadă ar fi votul comun de azi al liberal democraților și comuniștilor la ședința Comisie Juridice a patru proiecte de lege inclusiv excluderea funcției de vice-prim președinte a Parlamentului, deținută de Vlad(imir) Plahotniuc.

Urmează să vedem reacțiile liderilor PL și PDM.

Cam asta

Descarcă copia semnată a Acordului și vezi discursul întegral al Premierului