-->

o sută de zile ale ministrului Jizdan

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a prezentat la finele săptămânii trecute Raportul de activitate pentru primele 100 zile de la instituirea sa în funcție. Evenimentul a avult loc într-o manieră mai degajată – pe poligonul de tragere „Dinamo”.

În cele 100 de zile, Jizdan a reușit să fie apreciat și criticat pentru acțiunile sale, totodată fiind numit „inamicul presei” și controversat. Este firesc, nu poți să placi la toată lumea mai ales dacă deții o funcție publică.

IMG_2001 (2)

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan (dreapta). foto: MAI

În raportul său, Alexandru Jizdan s-a referit la elaborarea și aprobarea mai multor proiecte de legi, Hotărâri de Guvern, modificarea şi completarea unor acte legislative. A fost apobată Strategia de dezvoltare a poliţiei pentru anii 2016-2020, precum și elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare a carabinierilor pentru aceiași perioadă, fiind totodată aprobat și Planului de acţiuni privind implementarea acestor strategii. Toate acestea, spune Ministrul, au drept scop îmbunătățirea calității acțiunilor poliției față de societate.

Strategia de dezvoltare a poliţiei este susținută integral de Delegația Uniunii Europene (UE) și pentru această perioadă este prevăzut un buget de 57 mln. EUR din partea UE. Banii vor fi utilizați pentru dezvoltarea instituției însă, prioritar va fi: crearea unui centru de instruire pentru toți angajații stucturilor de drept. Acest proiect va costa cca 18 mln. EUR; dezvoltarea poliției comunitare și crearea condițiilor mai bune în sectoarele de poliție. Astfel, ca în câțiva ani să fie îmbunătățită baza tehnico-materială a polițiștilor.

Pe lângă acestea, ministrul a meționat că au fost intreprinse un șir de acțiuni ce țin de îmbunătățirea condițiilor de muncă a polițiștilor și dotarea poliției cu tehnică specială. În acest sens au fost deschise 29 birouri de consiliere psihologică și psihoterapie, complet renovat şi dotat corespunzător a fost Sectorul de poliţie nr.3 al IP Buiucani din cadrul DP mun. Chişinău, au fost procurate trei laboratoare mobile mari pentru entităţile criminalistice Nord, Centru şi Sud, alte cinci laboratoare mobile mici pentru inspectoratele de poliţie din cadrul DP mun. Chişinău, procurarea echipamentului criminalistic pentru unităţile criminalistice Nord, Centru şi Sud ale Centrului criminalistic şi expertiză judiciară.

Jizdan_ambasada Ger.

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Ambasadei Germaniei la Chișinău. foto: MAI

A fost dat în exploatare un nou sector al Poliției de Frontieră „Volintiri” și spre sfârșite sunt lucrările de reconstrucție a sediilor sectoarelor poliției de frontieră „Tudora” și „Olănești”. Tot în această perioadă, Poliția de Frontieră a fost dotată cu automobile echipate cu termovizoare. Eficiența acestora am văzut-o chiar la scurt timp. La Soroca a fost renovată şi demarată activitatea unităţii de salvatori şi pompieri.

Tot în această perioadă, a fost aprobat proiectul SMURD 2. Acest proiect extrem de important are un buget de 10 mln. EUR. Banii vor fi repartizați egal cu România, adică câte 5 mln. Ministrul spune că banii vor fi direcționați spre procurarea a zece ambulanțe, patru automobile speciale și pentru construcția a patru platforme de aterizare a elicopterilor.

Sunt mai multe acțiuni realizate, dar care nu le-am inclus în această postare. Și, țin să menționez că, toate aceste rezultate au fost obținute cu suportul financiar al Ambasadei SUA în R. Moldova, Guvernului Austriei, Ministerul Federal de Interne al Germaniei, Comisia Europeană.

După prezentarea raportul am avut o discuție cu dlui Ministru despre bugetul MAI și optimizarea acestuia.  Ce soluții are Jizdan, Vă voi relata poate într-o altă postare.

Discuție cu Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. foto: Svetlana Maftei

Discuție cu Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. foto: Svetlana Maftei

între performanță și „raslablenie”

Premierul în exercițiu Vlad Filat la data de 5 martie a.c. a prezentat deputaților raportul activității Guvernului RM pentru anul 2012. Acesta a fost axat pe realizarea priorităților Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”.

În perioada activității sale, Guvernul Filat a reușit să atingă unele performanțe, chiar dacă o parte dintre ele sînt mai puțin strălucite și palpabile. Am (poporul) cules roadele muncii unor miniștri cu rîvnă, care și-au luat la modul serios obligațiunile și responsabilitățile. Totodată, am urmărit nepăsarea altora și care nu au făcut altceva decît să clocească. Restul, au încercat să facă ceva, dar erau dezorientați și au dat mai mult prin gropi.

Nu voi intra în detalii cine și cum a lucrat, cum s-a reușit implementarea reformelor, ce performanțe economice am obținut, deși, datele statistice arată că în primele nouă luni ale 2012 avem o scădere a PIB-ul cu 0,2%, iar potrivit estimărilor economiștilor de la Expert-Grup, descreșterea va fi de 0,7 la sută. Și aici mă întreb: cum a fost posibil ca în primii doi ani de guvernare în condiții de profundă criză economică mondială și politică internă să se obțină o creștere economică record în 2010 de 7,1 % și de 6,4% în 2011. Acum, cînd situația cît de cît s-a ameliorat pe piața externă și s-a reușit alegerea Președintelui țării, în loc să continuăm cu același tempou, noi dăm înapoi.

Ceea ce se întîmplă acum vorbește de o slăbiciune internă și de o ineficienţă în mare parte a politicilor promovate de guvernare. Fiecare dintre noi a văzut/înțeles și simțit pe pielea proprie mai mult sau mai puțin reușita Guvernului. Cel mai bine o simte omul simplu și micii antreprenori. Zilnic mă întîlnesc cu acești oameni și văd an de an cum încearcă din greu să-și rezolve problemele de ordin social și economic. Nu aud cuvinte de laudă și nu văd speranță în ochii acestora. Spun ei, am fost uitați, nu le mai pasă de noi și își aduc aminte doar la alegeri. Dar și atunci ne fac doar promisiuni și atît, iar noi ca proștii îi credem și-i votăm. Da, noi ca proștii îi credem și îi votăm!

Am ajuns la concluzia că în mare parte guvernarea în 2012 nu a mai avut voinţă politică pentru a continua cu aceeaşi ambiție cu care a început. S-au lăsat pe tînjală, or Prim-ministrul le-a dat „oleacă de raslablenie”, iar el personal a fost preocupat mai mult de intrigi şi conflicte politice.

Cam asta